Synology WRX560 Review – Combo de Router/Mesh Premium pentru expansiunea retelei

Daca recent v-am vorbit despre routerul Synology RT6600AX ( vezi review ), astazi a sosit momentul sa va prezint WRX560, tot de la Synology. Acesta este un router mesh cu tehnologie WiFi 6 si conectivitate dual-band. Pe partea de conectivitate, routerul vine cu 1 conector WAN 2.5 GbE alaturi de 3 x 1 GbE pentru LAN.

 

 

Partea de conectivitate externa este asigurata de un port USB 3.2. Acest WRX560 vine preincarcat cu SRM 1.3 care de-a lungul anilor a evoluat destul de incet de la V1.0. SRM ( Synology Router Manager ) a ramas si a evoluat frumos din 2017 pana acum. La fel cum si DSM-ul de pe NAS-uri a facut-o.

 

 

Functii Cheie SRM

 

  • Management avansat de retea/retele;
  • Securizarea si monitorizarea retelelor WiFi;
  • Management de banda si alocare preferentiala pentru fiecare retea WiFi;
  • Control parental personalizat sau politici personalizate de uz pentru mediul corporate;
  • Securitate avansata personalizabila pentru companii si persoane fizice;
  • Lucreaza securizat de la distanta cu WebVPN, Synology SSL VPN de mare viteza si Site to Site VPN;
  • Segmentare de retea si multe alte functii avansate.

 

 

Synology WRX560 vine cu criptare WPA/WPA2-Personal, WPA/WPA2-Enterprise, WPA2/WPA3-Personal, WPA3-Personal/Enterprise, Wi-Fi Enhanced Open (OWE), alaturi de posibilitatea de utilizare a unui VPN pentru extra securitate. OS-ul ajuta mult in acest sens, dar configurat corespunzator. O sa exploram impreuna aceste posibilitati in randurile urmatoare din acest material. Totusi, merita mentionat ca WRX560 este perfect compatibil cu RT6600AX pentru integrarea intr-o retea de la birou sau de acasa.

 

 

Cu ajutorul unui Router din seria 6600 si 1-2-3 WRX560 se poate face un sistem Mesh WiFi de toata frumusetea cu implementare usoara si performanta ridicata. Conditia este sa avem un abonament de internet solid de minimum 500 MB/s pentru o raspandire optima a internetului fara fir.

 

 

 

Specificatii cheie Synology WRX560

 

  • Procesor Quad-Core la 1.4 GHz;
  • Memorie RAM de 512 MB DDR4;
  • Sistem de operare Synology SRM;
  • 6 antene MIMO Omni-directionale – ( 2 x MIMO 2.4 GHz/5 GHz si 4 x MIMO 5 Ghz );
  • Standarde suportate: IEEE 802.11a/b/g/n/ac/ax – Dual-Band ( 5GHz: 2400Mbps – 2.4GHz: 600Mbps )
  • Criptare WiFi – WPA/WPA2-Personal, WPA/WPA2-Enterprise, WPA2/WPA3-Personal, WPA3-Personal/Enterprise, Wi-Fi Enhanced Open (OWE);
  • Port WAN – 1 x 2.5 GbE (RJ-45);
  • Port LAN – 3 x Gigabit (RJ-45);
  • Dimensiuni – 233 mm x 194 mm x 66 mm ;
  • Greutate – 1350 grame;
  • Consum: 10.8W.

 

Inspectie Vizuala

 

 

WRX560 a sosit alaturi de RT6600.

Cutia lui WRX560 este mai compacta si mult mai usoara.

Specificatiile prezente pe cutie.

In pachetul lui WRX560 se gaseste un manual de utilizare si alimentatorul.

Cam asa se prezinta frontal.

O aerisire a circuitelor se afla in fata alaturi de 3 led-uri de activitate.

Pe spate se gaseste partea de conectivitate.

De aproape se pot vedea cele 5 porturi de retea ( 1 x WAN si 4 x LAN ( 1 din ele fiind 2.5 GbE ).

Buton On/Off si Reset sunt si ele prezente.

Pe laterala stanga exista un port USB 3.2 pentru atasarea mediilor de stocare.

WRX560 vine la baza si sus cu multa suprafata de aerisire pentru caldura emisa de circuite.

Gata de treaba alaturi de Synology RT6600AX.

Utilizare

 

WRX560 de la Synology este gandit sa functioneze alaturi de o alta unitate geamana ca sistem Mesh sau ca routere individuale. Pentru cei mai pretentiosi pot alatura la un sistem de 2 x WRX 560 un RT6600AX ( vezi review ) pentru cea mai buna experienta si acoperire pe tot perimetrul biroului/casei. Aditional, daca acoperirea nu este suficienta, se mai pot adauga 2-4-6 mesh-uri la sistemul initial, astfel putand extinde reteaua pe suprafete mult mai mari. Integrarea acestui sistem cu un NAS tot de la Synology este un task la fel de usor pentru formarea unui ecosistem complet.

 

 

Cu un abonament de 500 Mbps la doua imobile ( 2 case ) acest mesh are, cel putin teoretic, o banda rezonabila de internet de raspandit. Prima cu Parter si 3 camere si a doua cu Parter + Etaj 1 ( in total 5 camere ) s-a reusit o acoperire cat se poate de puternica si solida, dat fiind abonamentul de internet mediocru. Despre viteze o sa discutam in curand, dar ca utilizare pot sa zic ca 1 x WRX560 + 1 Router sunt mai mult decat suficiente in multe din cazuri. Adaugarea a 2 x WRX560 este un moft pana in punctul in care distanta si nr. de pereti din beton armat se maresc considerabil.

 

 

 

Configurarea se face de pe mobil cel mai usor cu ajutorul aplicatiei DS Router de la Synology ( disponibila pe iOS si Android ). Se instaleaza aplicatia si se urmeaza cu sfintentie ghidul de pasi. Next, next, next si 5 minute mai tarziu sistemul este operational, securizat si gata de folosit. Iata cum se face acest lucru:

 

Setarea routerului RT6600/WRX560 dureaza mai putin de 5 minute.

 

Dupa configurare urmeaza adaugarea punctelor Wi-Fi.

Adaugarea modului secundar, alaturi de RT6600AX.

Cam acestea ar fi si restul optiunilor din aplicatie.

 

 

Modulele WRX560 vin cu o constructie exterioara 100% din plastic mat si cat se poate de rigid. In ciuda constructiei din plastic, aceste unitati depasesc 1.2 kg cu usurinta. Carcasa interioara si circuitele de calitate par sa adauge la greutate. Unitatile vin solid asamblate si se simte calitatea generala imediat cum manuim unitatile. Led-ul de activitate poate fi controlat din aplicatie. Conectivitatea este si ea solida, iar portul USB 3.2 permite conectarea unui HDD/SSD extern pentru a putea partaja fisiere in retea si chiar alaturarea conectivitatii unui NAS Synology.

 

 

Performanta

 

 

Pentru a testa performanta, am legat la routerul Huawei de la Vodafone primul punct de Mesh, iar la imobilul vecin ( 20 metri mai incolo, prin 2 pereti ) am pus mesh-ul nr 2. Am luat laptopul cu WiFi 6E si m-am apucat de masurat vitezele de retea in 8 puncte distincte pentru a vedea care sunt cifrele ( folosind Fast.com ). Iata ce a iesit:

 

 

 

Pe partea de performanta, acest combo format din RT6600AX + WRX560 par sa fie exact ceea ce trebuie cand vine vorba de acoperire si performanta. Avand un abonament mediocru de internet, performantele nu au putut fi prea grozave din start, dar echipamentul a extins banda cat s-a putut de mult si de stabil. Data fiind suprafata interioara + exterior sunt multumit de capacitatile de acoperire a echipamentelor de fata.

 

 

Concluzie

 

 

Synology RT6600AX este un router masiv ca fizic si calitativ ca si constructie care va fi pe placul utilizatorilor care cauta un dispozitiv de calitate. OS-ul Synology SRM ofera flexibilitate entuziastilor pentru extra securitate, alaturi de VPN si optiunile avansate. Este tipul de router performant, cu hardware puternic care sustine un software complex si cu utilizare extinsa.

 

La fel si WRX560 care are un hardware ceva mai slab, dar pentru un combo de router/mesh este potrivit pentru majoritatea birourilor / locuintelor cu pretentii de securitate si performanta. Synology reuseste sa ofere performanta si o multime de optiuni pentru entuziastii care au nevoie.

 

 

 

 

Synology RT6600AX si WRX560 sunt echipamente nu tocmai accesibile, dar pentru cei care au nevoie de OS puternic si au deja un NAS Synology acasa sansele sunt sa nu fie chiar asa o provocare acest combo. Pe piata din Romania RT6600AX are un pret mediu de 1650~1900 Lei, iar WRX560 se gaseste pe la un pret de ~1300 lei. Un pret enorm pentru multi dintre noi, totusi ramane un brand premium pentru o nisa specifica. Routerul se gaseste deja in Romania, iar toate produsele Synology se pot achizitiona de la PC Garage ( vezi oferta )eMAG ( vezi oferta ) evoMAG ( vezi oferta ) si CEL.ro ( vezi oferta ). Link-urile din acest articol sunt de afiliere, iar daca le folositit sustineti activitatea independenta a blogului!

 



Ghidul IT 2020 ©