Samsung Odyssey G7 si G9 – Doua monitoare curbate pentru gaming

Samsung  a prezentat noua gamă de monitoare de gaming curbante Odyssey în cadrul CES 2020. Noua gamă a fost reinventată complet special pentru gameri, fiind vorba de display-uri curbate noi și funcții de top pentru industrie. Modelul G9 – cu un display unic în industria de monitoare, de 49 de inch – și G7, disponibil în variante de 32 și 27 inch, alcătuiesc gama Odyssey, o gamă regândită pentru a duce jocurile imersive la următorul nivel. Cele două monitoare vin cu o curbură extrem de profundă – primele monitoare produse vreodată cu curbură de 1000R de înaltă performanță – și o calitate a imaginii QLED uimitoare.

 

 

Performanțele superioare ale monitorului au fost certificate de către TÜV Rheinland, o organizație de certificare internațională de top care a acordat Samsung certificarea pentru primul display curbat de înaltă performanță de 1000R, precum și certificarea pentru Eye Comfort. Gamerii se vor bucura de un timp de răspuns de 1ms și o rata de refresh de 240hz RapidCurve, ceea ce-i transportă direct în mijlocul acțiunii. Cele mai noi monitoare de gaming Samsung vor fi compatibile cu NVIDIA G-SYNC și Adaptive Sync pe conexiunea DP1.4. Ambele monitoare au fost proiectate cu o abordare complet nouă în ceea ce privește monitoarele de gaming. Imersiunea și viteza sunt esențiale, în contextul în care jocurile sunt mai competitive ca niciodată.

 

 

 

 G9 este primul monitor de gaming Dual Quad High-Definition (DQHD; cu o rezoluție de 5120×1440), cu o rată de refresh de 240Hz, un timp de răspuns de 1ms, un raport de aspect de 32:9, o curbură profundă și imersivă de 1000R și luminozitate maximă de 1000 cd/m2. Monitorul dispune de tehnologia Quantum dot și de un panel HDR1000 VA care reproduce culori realiste și detalii vii. Combinația dintre timpul de răspuns rapid, curbura de 1000R și rata de refresh, elimină distragerile și lag-ul, creând tranziții de ecran ultra-rapide necesare în momentele critice ale jocului. G9 are un design nou, cu un exterior alb lucios și un nucleu luminos futurist în spatele monitorului, care include 52 de culori și cinci efecte de iluminare.

 

Asa arata noul Samsung Odyssey G9.

 

 

Jucătorii vor aprecia faptul că G7 are același timp de răspuns rapid, rată de refresh și același display curbat ca G9, în două versiuni mai mici, de 32, respectiv 27 inch. Monitorul G7 cu Quad-High Definition (QHD; cu o rezoluție de 2560×1440), cu raport de aspect de 16:9 și cu panel HDR600 VA beneficiază de o luminozitate maximă de 600 cd/m2. În plus, ecranul QLED al monitorului G7 cu tehnologie Quantum dot oferă o gamă vastă de culori reproduse cu acuratețe, ce își păstrează claritatea chiar și în lumină puternică.Monitorul G7 a fost complet regândit, cu un design nou, un exterior negru mat, elegant și un nucleu luminos care își poate modifica intensitatea sau schimba culoare în timpul jocului, în funcție de preferințele jucătorilor. În plus, G7 vine cu forme noi, luminoase și dinamice, integrate în rama monitorului.

 

Asa arata Samsung Odyssey G7.

 

 

 

Monitoarele G9 și G7 de la Samsung vor fi disponibile la nivel global de la începutul celui de-al doilea trimestru al anului 2020. Preturile inca nu sunt publice, dar vor fi comunicate cel mai probabil in lunile urmatoare. Monitoarele Samsung pot fi achizitionate din Romania de la PC Garage eMAG evoMAG si CEL.ro. 

 

 

 

 

Comments

comments



Ghidul DSLR 2018 ©  Dezvoltat de Cristian Dobrinoiu

We use cookies to give you the best online experience. By agreeing you accept the use of cookies in accordance with our cookie policy.